Despre ultima saptamana. Bunicului meu.

Da, ieri m-am intors, am fost la tara la parastasul de 6 luni al bunicului. Ion. Noi ii spuneam tata Ion. Ce nume... Ion si Mucenica. Da, suna ciudat, dar la noi in zona se foloseste si numele de Mucenica. Si ca semnificatie suna foarte frumos. Ion si Mucenica. Tata Ion si mama Genica. Da, suna asa de doi lei daca scriu asta.. pentru ca insemnatatea pentru mine e foarte mare. Au fost mai mult decat un tata si o mama pentru mine, pentru noi. Niste modele, de rabdare, de intelepciune, de harnicie, de cultura.. da, de cultura. Bunicul meu avea 4 clase si scria poezii. Si stia poezii. Si stia cate domnii a avut Dimitrie Cantemir. Si Luceafarul pe dinafara. Si avea o rana deschisa din razboi la picior pe care trebuia s-o panseze permanent. Si cand il durea piciorul canta. Stiu ca m-a iubit mult. Mi-au spus ca inainte de a muri m-a strigat, de multe ori.
Imi aduc aminte cate o chestie... "Tata, cand te inchini, sa faci o cruce in plus, sa nu-ti dea Dumnezeu barbat betiv."... "Ca ma uit la satul asta, se alege praful, vin acasa beti morti de la bodega, isi bat nevestele..."
Bunica mea... Mucenica. mama a 12 copii din care 6 au murit la varste foarte mici. "Mama eroina". 10 nepoti. 81 de ani. Am mers marti la Horezu, la cele doua verisoare ale mele. Am dus-o si pe mama Genica, am decis ca i-ar prinde bine o iesire. Era si parintele Ioanichie acolo (duhovnicul familiei noastre, asta e o poveste despre care puteti sa ma intrebati..) Asa ca eu am decis si sa merg sa ma spovedesc cu ocazia asta. Asa am simtit. Ma bucur ca lucrul asta are importanta acum pentru mine. I don't take things for granted. Am oscilat. Mult. Acum sunt prea aproape de lume ca sa fiu foarte aproape de biserica. Sunt departe deci, si totusi mai aproape decat in trecut. Asa ca am dus-o si pe bunica la Horezu, la manastire, pentru o juma de zi. I-a fost foarte rau pe masina. M-am cam speriat. Si mi-am adus aminte de Pastele trecut, in 2004, cand l-am dus pe tata Ion de urgenta la spital la Bucuresti. Cu scaunul dat pe spate, avariile aprinse, 140 km la ora (abia aveam masina de o luna) si aproape de Bucuresti ii era din ce in ce mai rau, zicea ca sa oprim sa ii aprindem o lumanare mai bine. Eram cu mana pe schimbatorul de viteze si ma tinea de mana si tremura. De fapt, scriu lucrurile astea pentru ca... pentru ca nu vreau sa le uit, pentru ca mi le aduc aminte din cand in cand, dar rar, asa ca ar fi bine sa fie scrise, si pentru ca ele explica ceea ce SUNT. Si mai mult, ceea ce sunt acum, si poate ce am devenit datorita atator lucruri care mi s-au intamplat.
Da, despre bunicii mei. E adevarat ca suntem atat de prinsi in grijile de zi cu zi incat nu ne mai aducem aminte de asta. Majoritatea oamenilor chiar nu au o familie asa. Da, niste oameni deosebiti. Am fost trista totusi cand am realizat ca nu sunt mai multi ca ei. Poate e chiar greu..
Interesant e ca nu sunt totusi atat de legata de familie. Doar in limite normale. Nu sunt un copil mamos. Nu imi petrec mult timp cu rudele. Nu stau pe acasa mai mult de 7 luni pe an. Parintii ma vad rar. Azi am mers sa fac cumparaturi in Cora, ca burlacii (chiar, cum era cu femininul ala) si am meditat asupra concluziei mele :) Care este. Si anume ca nu e atat de frumos sa locuiesti singur. Desi cateodata mi-am dorit asta. E ciudata casa asta goala, daca ma gandesc bine.
Iar am trecut de la una la alta dar ma indrept spre final. Deci, ieri m-am intors acasa, iar singura, si seara m-am intalnit cu colegii de la master. A fost frumos, am terminat cursul si am decis sa ne mai vedem. In fiecare a treia joi din luna. Luna viitoare a treia joi pica tocmai de ziua mea, asa am auzit, dar oricum nu o sa fiu in tara. Who cares? :P Lipsesc de pe 15 iulie pe 15 august. EVS. Pana atunci mai scriu cate ceva... Noapte buna... wherever you are... :))