Som' photos from za training

Emotii de iarna

...adica mai multe emotii. Si foarte diverse.
Ascultam in masina o emisiune despre temperamente, ceea ce m-a facut sa-mi aduc aminte de "cum sunt". Fara teste. Sangvin cu melancolic, as zice. Partea melancolica cred ca se sedimenteaza pe masura ce cresc. :)
Tin minte o imagine de saptamana asta. Un caine latos stand asezat in fund pe linia de tramvai. Calm. Mi-a placut, cred.
Bate vantul zilele astea.. patrunde printre blocuri.
Ieri am fost la C. ca era ziua lui, si ne-am distrat facand scamatorii cu oua, pungi si baloane.
Maine sunt la Resita, am fost anuntata acum o ora sa iau niste "iegari", ca "baietii vor sa va duca sa va catarati". Aha. Sa vedem. :)
Provocari peste provocari. Am un simt al autoconservarii puternic, da' imi place sa ma catar, desi mor de frica. I'm a chicken. Well, asa a fost si cu parapanta. Am incercat de vreo doua ori.. o senzatie unica, din gama larga de senzatii unice pe care le descoperim de-a lungul vietii. :))
E momentul sa merg la masa. A venit tata, a intrat in bucatarie si a anuntat ingrijorat "Bai! Fierbe ceva pe foc!" la care mama "Pai da, ca am zis ca vine barbatu' nemancat de la munca si arunca cu buzduganul." Imi place cand ii aud glumind, se intampla rar sa fim impreuna sa mancam seara. Cam de 3-4 ori pe luna. Merg sa mananc, revin.

Gata.. am mancat.
Emotii cu serviciul.. nu stiu care e cea mai buna decizie.. emotii cu candidaturile.. pentru mine, pentru ceilalti.. emotii pentru stagiu (dar placute, nu am intrat in panica).. emotii pentru.. restul lucrurilor care conteaza mult. Unele poate conteaza prea mult, insa "prea" mult ar insemna ca nu merita. Si nu e asa. :P
Simt ca pierd ceva.. e rau..
Poate si faptul ca trebuie sa fac niste alegeri, si ca alegerile pe care le fac nu sunt ale mele.. e doar o perioada interesanta. ;)

Trebuie sa fac bagajul pentru ca am tren la 23.05. Stiu ca o sa fie frumos la stagiu, sa supravietuiesc si gandurilor si e perfect.. :D

Melodia saptamanii...
Depeche Mode - Precious

Precious and fragile things
Need special handling
My God what have we done to you?

We always try to share
The tenderest of care
Now look what we have put you through...

Things get damaged
Things get broken
I thought we managed
But words left unspoken
Left us so brittle
There was so little left to give

Angels with silver wings
Shouldn't know suffering
I wish I could take the pain for you

If God has a master plan
That only He understands
I hope it's your eyes He's seeing through

Things get damaged
Things get broken
I thought we managed
But words left unspoken
Left us so brittle
There was so little left to give

I pray you learn to trust
Have faith in both of us
And keep room in your hearts for two

Things get damaged
Things get broken
I thought we managed
But words left unspoken
Left us so brittle
There was so little left to give

In sfarsit, un weekend acasa

Vineri seara, pe la 23.00, am decis sa inchei programul de manastire si sa ies.. am iesit deci cu 2 prieteni cu masina sa ne plimbam prin ninsoare, ceea ce am si facut. Mi s-a intors putin stomacul pe dos, asa e cand nu esti la volan si cineva conduce atat de sportiv.. plus ca am si coborat pana la un lac, sa testam noile cauciucuri de iarna. Apoi am mers pe la Val si Del (pentru prima data :) si cred ca am facut putin show ca in vremurile bune. Grijile astea, ce face ele din om, il face de nerecunoscut..
A doua zi m-a trezit DG sa mergem la aeroport, a fost ceva mai rau decat in filmele lui Kusturica (sau cel putin asa imi inchipui io filmele de Kusturica, pt ca pe ultimul pe care l-am downloadat, "Jivio je bio kudo", cam asa ceva, adica "Viata e un miracol", l-am sters rapid ca era dublat in rusa si nu am gasit varianta in sarba). Adica, am luat-o din Berceni pe centura, pentru ca era un trafic infernal, la un moment dat credeam ca DG glumeste ca nu mai stie drumul, am oprit la o benzinarie sa intrebam, nenea ne-a raspuns "Aaa.. spre Otopeni incolo, mai sunt vreo 20 de km", ma mir ca Vali n-a lesinat pe parcursul drumului.. Apoi ce sa vezi, am ramas fara benzina, DG a fugit spre ultima benzinarie, Vali facea pe ea (ca sa ma exprim plastic) si erau numai garduri, in fine, am pornit cu greu, cei 2 l de benzina au ajuns cat sa ne lase in fata aeroportului, unde am impins la masina.. apoi la plecare, in intersectie (unde era si politie), iar s-a terminat definitiv benzina, iar a fugit DG dupa benzina, iar 2 l, si in sfarsit am oprit in prima benzinarie..
Aseara am stat cu mama si tata (si Maria) la masa vreo 3 ore, ca nu ne mai vazusem de mult, sa ne updatam rapid cu ultimele noutati.
Acum ma bucur ca a venit netu, ca nu mergea de 2 zile si am intrat pe dial-up ca sa trimit 2 mailuri. In rest, azi am iesit in lume, ma bucur ca m-am intalnit cu dee (pe care o vedeam oarecum pentru prima data desi ne-am mai intalnit in trecut - cel putin in '99 :P), apoi si cu rainforest, am impartasit niste amintiri oarecum comune, ca lumea e mica, iar acum merg la Cora pentru ca ma cheama datoria, maine am iar niste drumuri de facut, plus un interviu (gata, cred ca ma leaga astia). Intre altele trebuie sa cumpar si vreo 50 de CDuri pentru Georgi, pe care tre' sa le si scriem cu colinde.
Am vorbit cu Bogdi despre banii care trebuie sa-mi vina din Croatia, se pare ca trebuie sa mi-i dea in mana pentru ca asa e cel mai simplu, insa in acest caz trebuie impozitati. Oricum, e de bine.
Acum o s-o intind.. ma gandesc la stagiul de la Resita si la ce mai am de facut saptamana asta pana atunci, la interviul de maine care pare destul de serios, la weekendurile in care poate o sa trebuiasca sa lucrez, la sfarsitul vietii sociale. :))
"Futu-i, futu-i! spuse printesa oftand."

Fie sa renasca

Stiu. Stiu ce provoaca schimbarile in noi. E ca atunci cand te nasti. E un mediu diferit. Trebuie sa inveti sa respiri, simti un gol in tine, te incovoi. Si plangi, ti-e dor de miscarile "acvatice" cu care erai obisnuit si de bataile unei inimi.. asa trebuie sa fie cand te nasti. Nu stiu cum e, nu mai tin minte.
Din fericire, nu mai tinem minte ce rau am plans cand ne-am nascut. Cand suntem mari e mai greu pentru ca suntem mai constienti de tot ce ne inconjoara. Pozitia aia "de fetus" prin care incerci sa te aperi si sa micsorezi golul din stomac.. poate ca e aceeasi si cand stai in genunchi. Se intampla pentru ca lucrurile in jur se clatina [poate spre bine, totusi...] tu nu esti pregatit, sau pentru ca se schimba unele lucruri in interiorul tau. Ti se pare ca ti-era mai bine cu ce simteai inainte, parca nu erai asa vulnerabil.. Si pana te obisnuiesti treci printr-o purificare, ca pasarea Phoenix. Ca sa stii ca ai lasat tot in urma, si ca esti pregatit pentru ce ti se intampla sau pentru ce simti. Ca sa nu mai fie ramasite de acum 2 ani, 3, 10. Ca sa traiesti in prezent. Trebuie doar sa simti, ceva se transforma, te inchizi in tine, strangi din dinti si astepti sa treaca. Apoi, privesti altfel experientele (poate oamenii) care te-au transformat. Ele par niste capitole inchise, indepartate, fara stari extreme. Atunci, esti pregatit pentru orice. Poate chiar si pentru a nu petrece Craciunul cu familia, cu bunica, la tara, si Revelionul.. poate la serviciu. Oricum e mai bine sa nu astepti nimic, decat de la tine.
Cam greu de exprimat.. merg sa il iau pe C (varul) din statie. ;)

Ultimele sonete...

Surîd ? Obisnuinta... Cred c-as putea chiar rîde:
Tu spui cã-n cea mai dulce iubire-i o prigoanã ?
Îmî amintesc: pe-o veche si stranie icoanã
E un martir ce-si duce tãiatu-i cap la gide.
Cu inima-mi asijderi s-a petrecut demult:
S-a stramutat in tine si m-a lasat strigoi...
(...)
Zimbesc ? Obisnuinta... Cred c-as putea chiar rîde;
Stiu un nebun ce-si duce cap, inima... la gide.

Multumesc persoanei (persoanelor?) care m-a(u) facut sa citesc poezia asta.. ;)

Evaluari

Ar fi o idee. Sa scriu pe blog evaluarea stagiului. Ca tot nu prea stie nimeni adresa. Dar nu e cazul. Despre greselile mele, stiu. Cu Vali, stiu ca oricat ne-am certa din cauza unor opinii diferite, n-ar fi ceva care sa nu se poata repara. Despre rezultate, n-am ce scrie. In mare, totul a fost bine. Entuziasm, motivatie. Despre saptamana trecuta, cu noptile nedormite, iar n-am ce sa scriu. Un cosmar. Nici despre camera ca un frigider. :)) Apoi, as mai scrie niste lucruri, dar nu e momentul aici. Am avut o revelatie, despre ceva am gresit. Nici nu mi-am dat seama atunci. Dar asta nu priveste decat o persoana, careia i-as spune personal. Desi cuvintele poate nu mai rezolva nimic.
Despre faptul ca miercuri seara am dormit la tara, poate ar trebui sa scriu. Bunica nu se simte bine. Am vrut sa trec pe acolo, nu conteaza ca era putin greu, dar era nevoie. Culmea.. I se sparsese butoiul de muraturi in beci, si nu mi-a spus nimic. M-a lasat sa plec, stia ca ma grabesc, si apoi s-a chinuit singura sa mute varza in alt butoi. Eu am facut ce am crezut de cuviinta, i-am dus lemne, am mers pana la cimitir.. am intrebat daca sa mai fac ceva.. si n-a vrut sa-mi spuna. Nu am stiut. I-a povestit apoi mamei la telefon, dar doar ca fapt divers, si ca-i e cam rau. In rest, nu a vrut sa spuna. Am plecat la stagiu, din nou, cu tristetea unui om care nu merita sa ramana singur dupa o viata asa grea, si a unui mormant. Curand se implineste un an. Suntem oameni mari si nu trebuie sa ne pese. Ca sa ne fie bine. Asa trebuie sa traim. "Sa ne fie bine". De ce sa te gandesti la lucruri care-ti fac rau? Hmm..
Asa, si m-am intors cam obosita, normal. Bine ca am terminat si cu dizertatia.
Maine am un interviu pentru o colaborare.. trainer/consultant pentru un proiect al unui ONG. Acum ascult muzica si scriu niste hartii. A inceput postul. In vreo 10 minute, merg la o conferinta. MIERCURI 16 NOIEMBRIE - ora 18.00, Aula Magna a Universitatii (Facultatea de Drept, langa Opera): "Taina ascultarii pentru omul contemporan" - conferentiaza PreaSfintitul Pr. Dr. Siluan Marsilianul, Episcop-vicar al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale. Il cunoaste Vali.
Intre timp, cred ca ar trebui sa astept si vinul ala fiert din... am uitat cum se cheama locul... Si vizita lui Dee din weekend nu? :D Asta daca nu e nevoie sa merg la Roman, si sper sa nu fie...
Aseara Pandelica a venit pe aici, ne-am uitat la un film ("The Notebook".. interesant). Mi-a adus o cana din Anglia, scrie: "You'll always be my friend, you know too much." Buna scuza. :)

Organisational Chart

somn.. iar maine plec din nou

Il sun pe Coca Cola sa vedem daca ne da banii azi. Mi-e somn, am avut de lucru azi-noapte si am dormit putin. Ce ciudate sunt lucrurile scrise. Zici ca ai ceva la cap cateodata, ca suna asa, de o gravitate aparte. Eu zambesc cand le scriu, chiar daca sunt serioase, dar daca citesti a doua oara zici ca sunt dintre "copiii vremurilor", astia labili si depresivi. Asa o fi. Dar nu-mi vine a crede.
Emotii cu stagiul, nu ca n-ar iesi, doar ca sunt asteptari mari si trebuie sa fim in priza tot timpul cu chestii de calitate.
Cred ca plec maine seara, dorm la Perisani pentru ca mama Genica e singura si ma gandesc tot timpul ca ar trebui sa fac mai mult. A, si maine dimineata la doctor.. la Pitesti.
Multe de facut azi.

Sfarsit de saptamana in oras

Am avut doua zile zbuciumate si totusi foarte linistite. O fi o resemnare inselatoare. Aseara am fost la teatru, azi la pranz, in drum spre casa, am mers pe jos, prin parc, e frumos in Titan cand e soare. Erau rate salbatice si foarte multi pescarusi. Foarte vii. E o biserica de lemn acolo in parc. Stil maramuresean. I se vede turla de departe. Parca ai fi in alta lume, imi place.
Apoi am tot lucrat pentru stagiu, sunt "stresata" (candva uram cuvantul asta) dar stiu ca trebuie sa iasa cu orice pret. Un stagiu pe care l-am luat de la 0. Cu multumiri celor fara de care! :) Ascult muzica. Mi-e somn. Trebuie sa lucrez la suportul de stagiu.
Azi G. a vrut sa ne intalnim.. interesant, nu ne mai vazusem de mult. L-am vazut mai deschis si parca mai bun. Sper sa fie asa. Stiu ca si el a suferit si poate asta l-a facut sa fie ce a devenit. Acum a zis ca incearca sa rezolve niste datorii morale. Nici vorba de tentative de sinucidere, doar niste discutii.
Eu da, probabil ca am calcat in Valea Plangerii. Hm, asta era expresia lui Horatiu, candva. Se referea la mine. Zambesc.
Dar nu mi-e rau. Cateodata rad. Cateodata mai mor. Sunt bine. Am vorbit la telefon cu vara de la Sibiu. Saptamana asta probabil va naste al treilea copil. Nu stiu daca sa ma bucur. Sper doar sa aiba puterea... e cu 5 ani mai mare decat mine, si la doctorat. Si sotie de preot.
Azi biciclistii au facut protest la universitate. Nu m-am putut duce, aveam de lucru. Mersul pe bicicleta s-a interzis aproape peste tot in Bucuresti.
Genul ala de liniste cand decizia nu e a ta. Un fel de resemnare. Acum.. nu stiu nimic din ce se va intampla. Nu astept nimic. Nu stiu ce e mai bine sa se intample. Stiu doar ce simt acum. "Vrei sa fii fericit? Nu privi in sus". E bine.. sa vedem cum va fi saptamana asta. Suntem oameni mari.
O melodie pe care am descoperit-o in seara asta... suna ea cam patetic daca doar o citesti, dar imi place chitara.
Adam Cohen - "Cry Ophelia"
Something went wrong
You're not laughing
It's not so easy now to get you to smile
You gotta be strong
To walk these streets
And keep from falling
And when you're not, just let yourself cry

You've been working hard
Just trying to pay the rent
Tryin' to draw the line between who you are
and who you invent
But if you throw a stone
Something's gonna shatter somewhere
We're all so fragile
We're all so scared

You say you wanna learn how to live your life
without tears
But we've been trying to do that for thousands of years
So go on and cry Ophelia
It's the only thing to do sometimes
You know I'm crying too
Right there with you
It's alright Ophelia
Everybody cries

Baby I thank god for my bad memory
I've forgotten some of the stupid things
that I've done
I've come to a little wisdom
through a whole lot of failure
So I watch more carefully what rolls off my tongue

You pray for rain
But you don't want it from a storm
You find a rose
And cut your finger on a thorn
So go on and cry Ophelia
It's the only thing to do sometimes
You know I'm crying too
Right there with you
It's alright Ophelia
Everybody cries

"Monoloagele vaginului"

Post-ul asta urma sa vina mai devreme sau mai tarziu nu? :)) Am vrut sa mergem la "Portretul lui Dorian Gray", dar nu mai erau bilete. Asa ca am fost la "Monoloagele vaginului", o piesa de care tot auzisem de la diversi prieteni. In Club A, 5 lei intrarea, cu 2 bonuri de consumatie pe care am baut 2 ginuri tonice.

O actrita foarte buna. "O masca. De Zorro. Nu! Venetiana.. De clovn? Sau mai bine de castraveti." Asa se intampla cand se joaca cu actorii "pe scena" si cand arata spre tine.

Si doar un pasaj din piesa, mai jos. Poate cel mai socant. Doua pasaje. Mie nu-mi plac textele "dure", dar cateodata lucrurile trebuie spuse asa. "Pudoare vs. ignoranta". Cam greu de citit. So don't read.

În timpul războiului din Iugoslavia au fost intervievate femei bosniace, din tabere şi centre de refugiaţi.

Între douăzeci şi şaptezeci de mii de femei au fost violate în plină Europă, ca tactică sistematică de război. E şocant cît de puţin s-a făcut pentru a opri asta. Dar, de fapt, în America, anul trecut au fost violate şapte sute de mii de femei şi, teoretic, în America nu e război.
Acest monolog e inspirat de povestea unei femei. Era musulmană, ca multe din femeile intervievate. În seara asta vorbim în numele acelei femei şi al femeilor extraordinare din Bosnia şi Kosovo.

VAGINUL MEU ERA SATUL MEU

Vaginul meu era cîmpia verde şi roz, pe care curgeau rîuri, vacile care mugeau, soarele care apunea ca un iubit dulce atingînd-o uşor, printre firele moi de grîu blond.
Am ceva între picioare. Nu ştiu ce e. Nu ştiu unde e. Nu pot să-l ating. Nu acum. Nu mai pot. De-atunci - nu.

Vaginul meu era vorbăreţ, nerăbdător, atîtea şi-atîtea cuvinte spunea, sporovăia, încerca mereu, nu se mai putea opri să spună, o, da, o, da.
Nu, de cînd visez că acolo e un animal mort, cusut înăuntru cu o undiţă neagră. Şi mirosul rău, de animal mort, nu se mai duce. Şi are gîtul tăiat şi sîngerează prin toate fustele mele de vară.
Vaginul meu cîntă toate cîntecele alea de fetişcană, care sună ca talanga de la gîtul caprelor, peste cîmpia sălbatică, toamna, cîntecele vaginului, cîntecele de-acasă ale vaginului.
Nu de cînd soldaţii au băgat în mine puşca aia lungă şi groasă. Aşa de rece, ţeava de oţel îmi anula bătăile inimii. Nu ştiam dacă voiau să tragă sau să mi-o înfigă în creierul care mi se învîrtea. Şase dintre ei, nişte monştri de doctori cu măşti negre, care băgau în mine şi sticle. Erau şi beţe la capătul unei mături.
Vaginul meu, înnotînd în apa rîului, apă curată vărsînd peste pietrele coapte de soare, piatră peste piatră, peste piatră, peste piatră, peste piatră...
Nu, de cînd am auzit cum se rupe pielea şi face ca o lămîie cînd o storci, nu, de cînd mi-a căzut în mînă o bucată din propriul meu vagin, o bucată dintr-o buză, acum partea dreaptă îmi lipseşte de tot.
Vaginul meu. Un sat pe apă, viu şi umed. Vaginul meu, oraşul meu natal.
Nu, de cînd au făcut-o pe rînd, şapte zile la rînd, mirosind a fecale şi carne afumată, şi-au lăsat sperma lor murdară în mine. M-am transformat într-un rîu de otravă şi puroi şi toate recoltele au murit şi peştii au murit.
Vaginul meu, un sat pe apă, viu şi umed.
L-au cotropit. L-au măcelărit.
Şi l-au ars.
Nu-l mai ating acum.
Nu primim musafiri.
Acum trăiesc în altă parte. Nu ştiu unde.

ERAM ACOLO, ÎN CAMERĂ

Eram acolo cînd vaginul ei s-a deschis.
Eram toţi acolo, mama ei, soţul ei şi cu mine,
Şi asistenta din Ucraina cu mîna ei toată
Acolo în vaginul ei pipăind şi cotrobăind cu mînuşa ei
De cauciuc, în timp ce vorbea cu noi aşa, ca-n fiecare zi
Ca şi cînd ar fi dat drumul unui robinet stricat .
Eram acolo în cameră cînd contracţiile
Au făcut-o să se tîrască în patru labe,
Au făcut-o să scoată gemete străine prin toţi porii
Şi tot acolo eram cînd, după ore de aşteptare, a ţipat deodată,
Sălbatic, cu braţele lovind aerul electric.
Eram acolo cînd vaginul ei s-a schimbat
Dintr-o gaură sexuală ruşinoasă
Într-un tunel arheologic, un vas sacru,
Un canal veneţian, o fîntînă adîncă şi era un copilaş ţintuit acolo, înăuntru,
Aşteptînd să fie salvat.
Am văzut culorile vaginului ei. Se schimbau.
Am văzut albastrul rănit, spart,
Roşul sîngeriu băşicîndu-se
Rozul gri, întunecat,
Am văzut sîngele ca transpiraţia de-a lungul marginilor
Am văzut lichidul alb-gălbui, rahatul, cheagurile,
năpădind prin toate găurile, împingînd tot mai tare, mai tare
am văzut prin gaură capul copilului
şuviţe de păr negru şi am văzut acolo, în spate
osul – o amintire tare şi rotundă,
în timp ce asistenta din Ucraina îşi întorcea şi-şi întorcea
mîna alunecoasă.
Eram acolo cînd amîndouă, mama ei şi cu mine,
Am ţinut-o de cîte un picior şi am deschis-o larg, împingînd
Cu toată puterea noastră împotriva puterii ei împingînd
Şi soţul ei care număra ferm: “unu, doi, trei”
Şi-i spunea să se concentreze, să se concentreze.
Ne-am uitat atunci în ea.
Nu ne-am putut dezlipi privirile din locul ăla.
Uităm de vagin
Altfel cum am putea explica
Lipsa noastră de uimire, lipsa mirării.
Eram acolo cînd doctorul
A intrat în ea cu lingurile alea ca Alice în Ţara Minunilor
Şi acolo, pe cînd vaginul ei a devenit o gură uriaşă în operaţie
Cîntînd din toate puterile;
Mai întîi micul cap, apoi braţul vînăt zvîcnind, apoi trupul înotînd cu repeziciune, înotînd
În braţele noastre înlăcrimate.
Eram acolo mai tîrziu, cînd m-am întors cu faţa la vaginul ei.
Stăteam acolo şi m-am lăsat în voia ochilor, era desfăcută, complet expusă
Mutilată, umflată şi ruptă,
Sîngerînd în mîinile doctorului
Care o cosea calm acolo.
Stăteam acolo şi deodată vaginul ei
A devenit o inimă uriaşă, pulsînd.
Inima e capabilă de sacrificiu.
La fel şi vaginul.
Inima e capabilă să ierte şi să refacă tot.
Îşi poate schimba forma şi ne poate lăsa înăuntrul ei.
Se poate mări ca să ne lase să ieşim.
La fel şi vaginul.
Poate simţi durerea noastră, se poate schimba pentru noi, poate muri pentru noi
Şi ne poate trimite sîngerînd, sîngerînd pentru noi în lumea asta amară şi miraculoasă.
Eram acolo în cameră.
Îmi amintesc.

Draga jurnalule,

Zilele ce au trecut au fost au fost... as vrea sa le explic mai bine: ca atunci cand alergi dupa tramvai si iti inchide usile in nas. :) Desi stagiul de weekendul trecut a iesit bine (uimitor sa zic tocmai eu asta), totusi nu am simtit o satisfactie atat de mare pe cat ar fi trebuit. Poate si pentru ca sunt altele care conteaza mai mult.

Azi am mancat o bucata de fazan. A primit mama de la serviciu. Ca si intr-una din zilele trecute, si acum ma doare stomacul dupa ce am mancat fazan. :)) Mi-am pus intrebarea de ce toti angajatii au primit fazan asa dintr-o data. Au crescatorie. Poate ca nu se mai vand in perioada asta. Am intrebat-o pe mama daca cumva i-au taiat pe cei bolnavi, sau, mai rau, daca erau deja morti si de-aia i-au dat?

Pe frigider am niste litere Danonino. Maria deja stie sa scrie. Azi am petrecut vreo 3 minute scriind cuvinte. E relaxant, chiar va sfatuiesc sa va cumparati Danonino si sa colectionati literele cu magnet. In plus, Danonino se poate face inghetata, are un gust chiar bun.
Aseara am avut o discutie cu A. despre femeia bionica. I chose life. :)) Daca zic "nu", nu sa fie. Cateodata am fost prea intelegatoare, dar unii oameni chiar ne fac rau, si daca ei nu se schimba nu poti sa le fii alaturi la infinit.

Am aflat ca pana luni trebuie sa fie gata dizertatia. M-am dus la un seminar la Romeo, care e unul din cei mai bine cotati traineri din Bucuresti, si mi-a dat vestea cea mare.. i-am zis ca nu am avut motivatie. Poate fac o fapta eroica, asa, o vitejie, si o termin.. sa vedem ce sunt in stare, ca mai am de lucrat si la altele.

Aseara am fost pana la Patriarhie. Nu am stat mult, dar a fost bine. Cand traim intr-o lume care nu ne apartine si simtim asta ne trebuie multa energie.

In seara asta, "Portretul lui Dorian Gray". La Odeon. Era si "Monoloagele vaginului" in Club A dar cartea asta (Dorian Gray) e una din preferatele mele.

si daca singur

N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,
Zambesc numai acei care suspina.
De n-ai fi ras, n-ai fi stiut sa gemi,
De n-ai fi plans, n-ai duce-n ochi lumina.

Si daca singur rana nu-ti legai
Cu mana ta, n-ai unge rani straine.
N-ai jindui dupa un colt de rai
De n-ai purta un ciob de iad in tine.

Nu te ridici spre slavi pana nu cazi
Cu fruntea grea in pulberea amara,
Si daca-nvii in zambetul de azi
E c-ai murit in lacrima de-aseara.

("N-ai dezmierda" - Radu GYR)

Magyar Rendorseg

Kosonom! ;)