Saptamana doi in Tatranska Lomnica - inceput de autosuficientza

Nu stiu cu ce sa incep.. luni am fost iar la adunat crengi, apoi a fost o mica revolutie ca vrem diversitate, asa ca marti eu am fost in echipa care a pregatit micul dejun, m-am trezit la 4.50, apoi am "muncit" pana pe la 9 - intercalat, un mic tenis de masa cu Ciprian, si am plecat in Poprad, cu Alex Ciprian si Matt (from UK). Am cautat Carcassone, l-am si gasit, e 800 de coroane (un euro = 38 coroane, deci se poate echivala usor scazand un zero sau adaugand trei, dupa caz, dupa stil nou sau vechi), ma gandesc sa il cumpar pentru tata si pentru Maria, e un joc de strategie. Aici in cabana se face si campionat de Carcassone.
In Poprad simteam cu se scurge viata din noi cu fiecare magazin de echipament montan/sportiv in care intram. Am intrat in vreo 20-30, numai in centru..
Miercuri am fost la ceea ce s-ar traduce in engleza Water Forest, unde am muncit toata ziua in soare la amenajarea unor mici baraje contra alunecarilor de teren, pana cand se planteaza si cresc copaci noi.
Joi am fost intr-o padure, pentru prima data o padure ca in Romania, cu copaci grosi, care nu au fost afectati decat in mica masura. Acolo am muncit vreo 2 ore dupa care am tot asteptat sa vina padurarul... ne-am plictisit de moarte, desi era bine sa stam, noroc ca aveam o carte la mine. Gosha a propus un joc si toata lumea se juca, ceva mima pe filme... apoi am fost cu ea in padure si am gasit o bara de tractiune.. desi e tare tipa, am batut-o la numarul de secunde - anduranta la una din figuri. Ea e salvamar, le are. De aici incet incet si sentimentul meu de autosuficienta, m-am redresat repede de la statutul de leguma, miercuri si vineri seara am fost la piscina, am rezistat si la sauna (din aia cu aburi urmata de plonjare in apa rece... I did it!). De asemenea am facut multe bazine, aseara deja mai multe decat miercuri, si asta dupa o zi de munca, apoi aseara m-am culcat la 2, m-am trezit la 4 jumate si am plecat pe traseu cu Ciprian, doua unguroaice si o tipa din Cehia. Am facut un traseu mediu spre dificil, exact ca in Retezat, roci multe cu licheni verzi, lacuri glaciare, cu ceva lanturi de Piatra Craiului si m-am descurcat destul de bine (aici sentimentul de autosuficienta deja depaseste cotele de avarie, ca m-am redresat repede si incep sa imi recapat sau sa capat mai multa rezistenta), am urcat pana la 2400 - Bystre Sedlo, am coborat si am luat trenul de 4.35 inapoi spre Tatranska Lomnica. Pe drum am vazut un incendiu mare, m-am simtit ciudat, erau pompieri, elicoptere care aduceau apa si mult mult fum galben.. Asta din cauza copacilor cazuti si a crengilor uscate. Se pare ca a fost declansat de un turist.
Maine ar trebui sa merg iar pe traseu insa chiar nu pot sa ma trezesc la 4.30 iar si nici restul n-au tragere de inima.
La varfurile peste 2600 de metri nu avem voie sa mergem pentru ca au fost nemarcate sau marcate prost intentionat si pe varful Gerlach, cel mai mare, costa 1000 de coroane ghidul.
Nu mai scriu nimic, astea sunt doar povesti despre ce se intampla concret aici.. despre mine nu stiu ce sa scriu decat ca parca as vrea acasa, ca uneori suntem stresati de atata munca, si ca totusi parca nici acasa nu vreau. Mi-a scris Laura, poate ma angajez cand ajung in Bucuresti, ceva coordonator de proiect. Asta e..
Merg la o bere, ma asteapta astia afara de mult.. da' oricum am asteptat o ora si ceva sa intru pe net..acum ies. Maine e duminicaaaa...

...can't take my eyes off of you... playing in my head

Imi rasuna in minte de o luna, de cand am ascultat melodia asta mai bine.. Can't take my mind off of you........
Nu pot scrie... sunt obosita, am intrat putin sa citesc cateva mailuri.. Pun doar versurile de la Damien Rice - The Blower's Daughter (coloana sonora de la Closer, desi filmul nu pot sa zic ca e chiar pe gustul meu... eu am alta viziune asupra problemei, sau poate nu vreau sa mi-o schimb... :)

And so it is
Just like you said it would be
Life goes easy on me
Most of the time
And so it is
The shorter story
No love, no glory
No hero in her sky

I can't take my eyes off of you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes off of you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes...

And so it is
Just like you said it should be
We'll both forget the breeze
Most of the time
And so it is
The colder water
The blower's daughter
The pupil in denial

I can't take my eyes off of you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes off of you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes off you
I can't take my eyes...

Did I say that I loathe you?
Did I say that I want to
Leave it all behind?

I can't take my mind off of you
I can't take my mind off you
I can't take my mind off of you
I can't take my mind off you
I can't take my mind off you
I can't take my mind...
My mind...my mind...
'Til I find somebody new... (?)

Slovensky Raj

Azi am facut o excursie destul de dificila, in parcul national Slovensky Raj, ceva intre Scara de Fier din Piatra Craiului si ''7 scari'' (de 7 X 7 ori mai lungi) si spre final un fel de Cheile Nerei. Cu multe scari, lanturi, stanci. Cehii astia alearga tot timpul asa ca la a doua parte a traseului am mers noi in fata sa nu ne mai alerge ei pe noi, dar a fost ca la maraton. Jofy si Carmen-men-men s-au ratacit, probabil ca discutau aprins despre Trianon. Am rezolvat situatia sper ca fara sa creada slovacii si cehii ca suntem ametiti, desi Carmen putea sa se grabeasca a little.
Erau o gramada de oameni cu copii mici, la un moment dat un el si o ea cu doi copii de un an in carca... Mi s-a parut foarte cool la inceput, chiar dragut, dar in urma unor discutii m-au convins ceilalti ca de fapt nu e funny deloc sa-ti plimbi copilul prin canion, asa mic fiind, mai ales dupa ce am trecut de niste portiuni destul de periculoase.
Nu a fost chiar raiul, cred ca trebuie sa arate mai bine de atat, dar a fost un hike tocmai bun pentru antrenament si interesant. Ne-a deschis apetitul de amenajat trasee in Romania...

In rest, urmeaza 6 zile de munca, nu e amuzant deloc. In continuare mor de somn, poate in seara asta reusesc sa dorm mai mult. Fug la cina acum.

Caprioare-n parcuri si dureri de spate

Aseara pe la 11 am vazut caprioare in parc aici in Tatranska Lomnica, erau vreo 8, mari, si mancau iarba. Am mai vazut si zilele trecute una, langa padurea in care lucram. Imi inchipui caprioare in vreo statiune din Romania. In parc.

In rest, nimic. Azi-noapte nu am putut dormi de durere de spate, nu puteam sa stau nicicum si mai ales nici sa ma intorc de pe o parte pe alta. Era de la lemnele alea la care m-am infipt cu drag ieri. Si cu prea mare spor. Comunist de-a dreptul. Si azi, acelasi lucru, doar ca ma durea in continuare spatele. E destul de greu, pentru ca munca e putin cam plitisitoare si grea si e mult. Azi Vasile a stat toata ziua. Pe un bustean. A zis ca e ca la Big Brother, unii mai o iau si razna. Eu cred ca e cam repede, dar deocamdata am avut rabdare.
In fine, ma simt bine, in seara asta am fost la cofetarie si apoi la bere si biliard cu Alex si Ciprian, desi muream de somn in autobuz. Maine puteam alege dintre rafting, niste ruine cool si o rezervatie. Noi romanii mergem la Slovaski Raj, adica "raiu' slovac", ceva cu padure si cascade. Asta daca mai e padure acolo. E ingrozitor, toti copacii sunt distrusi in zona asta. Cand ma gandesc ca in urmatoarele 3 saptamani facem acelasi lucru...
Sper sa reusim sa urcam pe varful cel mai inalt, ala de 2600, desi astia ne-au speriat ca ne costa mult ghidul, cica e obligatoriu. Inca ne gandim cum sa facem si cand, am vrea 2 zile libere una dupa alta sa dormim la o cabana dar nu prea e posibil.

In rest nimic. Marele avantaj al blogului este ca nu mai am regretul ala din perioada cand eram in Ukraina, ca nu am scris ce se intampla decat in cateva mailuri, ar fi fost interesant sa le mai pot citi acum.. multe lucruri interesante si concluzii, si comparatii, si intamplari..
Maine la 8 plecam, deci iar ma trezesc devreme. Acum cica incepe un film, 21 Grams, dar e deja aproape 12 si nu stiu daca rezist pana la 2.

Dintr-un mare clasic necunoscut (posibil in viata):

Barca voastra nu-i de mine...simt ca nu imi face bine...
Eu ma vreau izbit de valuri, pe o mare fara maluri...

Trebuie sa ma uit mai bine cand expira cartea verde, e fix pe o luna si cred ca trebuie sa ne grabim la intoarcere. Si sa vad ce trebuie sa cumpar pentru acasa. Azi am primit banii "de buzunar", vreo 4500 de coroane, adica 110 euro. O sa cumpar un joc, Carcassone, l-am tot jucat zilele astea, e si campionat, e ca un fel de Monopoly, de strategie, cu castele. Cred ca o sa se bucure si tata.

"Is like eating life with a big spoon"

Pai nu stiu ce sa scriu, tocmai am facut un joc in care am fost voluntar ales cu forta si la final m-am asezat pe un prosop ud, asa ca acum stau pe juma de scaun. Nu stiu ce sa zic decat ca la ora 7 (dimineata) mi-au cantat La multi ani in sala de mese si mi-au adus tava cu mancare cu lumanari, ca o mare pomana sau coliva. Si in seara asta au facut petrecere si mi-au cumparat cadou (de la Sport Shop, yay) si tort si in principiu m-am simtit ciudat pentru ca nu prea ma simt bine in centrul atentiei, dar grupul e super si ma simt bine desi nu prea am interactionat. Asta am mai scris cred dar merge sa ma si repet. E bine ca scriu aici pentru ca de fapt nu stiu exact de ce e bine, dar e bine. Imi clarific gandurile, e ca o evaluare desi nu o sa devina un obicei. Stau la net juma de ora la 2 zile, imi ajunge exact cat sa-mi sterg mailurile..
Azi am mers in padure, in ce a mai ramas din ea. M-au uimit camioanele cu macara incorporata, una foarte flexibila, care incarca lemnele si ma gandeam la saracii moroseni, aia care castiga milioane pe zi furand din padurea patriei, cum incarca ei saracii la lemne rupandu-si spatele.. si ce randament ar avea cu o masina de-asta. Am muncit vreo 4 ore, fara pauza de pranz, si la un moment dat am mers cu Ciprian si cu Alex sa stam la umbra pentru ca nu prea mai era treaba si oamenii stateau in soare asa, de amorul artei. Si cand au trecut pe langa noi m-am aruncat in hau, ca sa nu ma vada, la fel si Alex, iar Ciprian s-a pitit in iarba. Cred ca ne-au auzit totusi pentru ca au venit la buza pantei si au inceput sa rada, a fost putin penibil dar foarte amuzant.
In seara asta m-am dat pe TatraBob, a fost interesant dar nu sunt fanul vitezei excesive pe curbe asa ca am cam folosit frana.
Multumesc, la final, lui Dumnezeu, asa, pentru tot. Si parintilor mei, carora nu cred ca le-am multumit niciodata. Ei nu citesc asta, da' oricum.. :) Si celor care mi-au trimis sms-uri. Vreo 16. Dintre cei care au stiut ca e ziua mea. :P Pentru ca de altfel nu asta conteaza.
A trebuit sa-mi pun birthday wish cand am suflat in lumanari. Nu mi-am pus, de fapt stiu ce-mi doresc si fara un moment special de introspectie. Oricum, cred ca sunt ok.
Imi vin in minte 2 melodii, una e a lui Leonard Cohen din Natural Born Killers, si una e Damien Rice - The Blower's Daughter. Asta a lui Damien Rice e singura pe care o am in minte de cand am venit. Maine ne trezim la 8, o ora in plus de somn. Astia vor sa merg acum sa le dau lichior de ciocolata. Hm, eu nu am pus alcool in gura de cand am venit. Ma simt bine ca muncesc. Nu vreau sa bea/bem la ora asta.. da' asta e. Au vrut sa vina la ora 0 sa-mi cante, azi-noapte, dar nu stiu ce s-a intamplat, decat ca mi-a zis Carmen ''Bai au vrut sa vina sa-ti cante azi-noapte, imagine that!'' Ma rog, cred ca le-a zis ea ceva de nu au venit. Cool girl. Inca 3 saptamani.
Iar am scris mult, nu ma recunosc. Poate de asta vorbesc mai putin?
Ma rog inca o data ca cei care stiu de blogul asta (putini fiind oricum) sa nu citeasca ce scriu.
Am fugit. E tarziu, mi-e somn. Aici e 22.55. Carmen inca vrea lichiorul din masina. Am amanat momentul cat am putut. Asta e, merg la baut? Hm.. ma duc..

Azi, 20?

Sper sa reusesc sa postez maine mai mult, adica joi 21, pentru ca acum sunt iar pe fuga. Sunt in aceeasi dispozitie reflexiva cu cateva accente comice, de fapt cel putin eu ma simt ca as fi comica zilele astea.. nu stiu altii. Probabil ca dispozitia asta nu o sa-mi treaca prea repede, oricum sunt asa mai ganditoare de fel desi nu pare, dar mai ales acum, din o gramada de motive. Incepand cu trasul liniei, care tre' sa se faca din cand in cand, si mai ales azi.. maine, ma rog. :)
25?
Azi am muncit, a fost prima zi, intr-adevar a fost cam ca la turci, la propriu, la festivalul de anul trecut la care am participat, adica nu stiam ce facem si de ce.. am folosit grebla cazmaua si tarnacopul ca sa facem niste santulete pe unde sa se scurga apa pe un drum mlastinos. Ingineric a fost ok, mai ales la sfarsit cand eram cu mainile in namol scotand radacini si crengi ca sa destupam un canal, din ala transversal de beton. Noroc cu Ciprian ca e puternic. Aseara am avut o prima discutie noi, romanii, in care m-am certat putin cu Carmen, e cam abrupta asa, si cand s-a umplut paharul a trebuit sa stam de vorba. Mai ales ca stam toti 6 intr-o camera, ca la Big Brother. Eu dorm aproape tot timpul cat nu suntem la munca sau la masa, sau ma rog, la volei si altele. Asa ca nu e chiar grav. Azi am jucat un joc interesant, e ceh, sper sa gasesc in magazin ca sa-l cumpar. Mancarea e ok dar deloc grozava, alaltaieri parca am mancat friptura cu piersica si cu cascaval si cu frisca si orez. No bread dar asta e ok. Si multa apa minerala, acum cand de la sine am acces la o treapta superioara e evolutiei mele si anume la a bea apa plata. Evolutie care s-a intamplat de la sine, pentru ca nu suportam apa plata desi cateodata mi-as fi dorit sa o iubesc. :))
Asta despre dilemele existentiale ale mele, dileme simple de altfel. Totusi sunt reflexiva. Adica gasesc intelesuri in o gramada de chestii si pot sa ma cufund in ganduri cand avem de munca si e nashpa, suficient cat sa suport chinurile. Pe de alta parte azi am ras destul, mai ales cu Jofy, tipa din Ungaria, cu care trasam granita pe rauletele alea pe care le cream ca sa secam mlastinile si de asemenea era sa ne batem pentru ca le-am otravit Tisa cu cianura. Adica era sa ma las batuta, avantaj ea.
Maine iar la munca, nu e grav pentru ca in fiecare an pe vremea asta eram la tara la fan, ma rog, la fan e ceva mai romantic si acolo munceam pentru mine, pentru noi, pentru bunici. E bine sa iti petreci ziua la munca, aia de nastere adica, te invata sa fii cumva anume, cum exact nu pot sa exprim acum in cuvinte. Ma rog, asta e unul din motivele pentru care sunt reflexiva, probabil nu si profunda.
Nu mai stiu ce vroiam sa scriu, erau mai multe dar incerc sa termin... Sper ca peste o saptamana sau asa ceva o sa putem sa urcam in Tatra, daca avem o zi sau doua libere. Pana atunci, cred ca ma pun la punct si recuperez putin si viata aia sedentara si aiurea. Aici sunt numai tipi cu biciclete prin statiune, e grozav. Am plecat.

Acum, din Slovacia

In mod sigur nu o sa fiu coerenta in seara asta. Sunt foooarte obosita, o fi de la cele 14 ore de condus de vineri, desi nu am simtit nimic atunci. Ma rog, sa zicem ca am ratat putin destinatia si am ajuns in Tatranska Lomnica instead of Banska Stiavnica. Daca am scris denumirile corect poate nu sunt asa de obosita... hmm... Sambata am fost totusi din nou in Tatranska Lomnica, si ne-am intors seara. Am fost acolo sa vedem unde vom sta urmatoarele 2 saptamani si sa ne intalnim cu comisarul UE pe educatie si cultura Mr. Jan Figel, care mi-a placut foarte mult. Doar cu soferul, fara douaj'de bodyguarzi si fara cravata. Am luat locul 1 la un concurs de facut nu stiu ce mancare traditionala slovaca, eram 6, din singura tara prezenta care nu era in UE. Am discutat cu Mr. Figel putin de inundatii, m-am simtit legata la maini. I-am zis ca ne gandim la un proiect EVS in legatura cu asta.. In continuare cred ca in Romania e de zece ori mai greu sa faci un lucru, si totusi iubesc tara asta. Adica aia. Romania. Mi-e dor si nu as vrea sa raman pe aici sau pe oriunde. Deci, ziceam ca Figel mi-a facut o impresie extraordinara. Apoi, ne-am intors in Banska Stiavnika unde avem on-arrival training pana marti, si azi am facut ceva team-building activities in echipe mixte. Nu simt nevoia sa socializez prea tare dar a fost ok, desi astia din echipa erau mai morti decat mine. Printre altele a trebuit sa pupam oameni necunoscuti prin oras si sa ne pozam facand asta. I am a shy person, in plus nu vreau sa ma pup cu nimeni. Noroc ca nu pot folosi tastatura asta asa cum trebuie, ca bagam niste emoticoane. Ce obicei prost domle. Nici apostrof nu gasesc. Nici semnul intrebarii.
De fapt, in prima parte a zilei am vazut niste filmulete despre dezastrul care a avut loc in Tatra anul trecut, pe 19 noiembrie. In 4 ore. Daca citeste cineva asta, poate sa dea un search, pe net sunt niste poze de te inspaimanti. Cand scriu asta ma gandesc si la inundatiile din Romania si la faptul ca e comod sa nu ma gandesc la ele deloc. Ca si cum exista ALTII care sa faca CEVA. Trebuie sa ma concentrez totusi, ne asteapta 4 saptamani de munca aici. Planuim sa si urcam putin, muntii astia sunt frumosi!! Desi astia ne-au pomenit azi numai de oamenii care au murit pe acolo. Anul trecut, o voluntara EVS din Suedia.. chiar zilele astea un cercetas din Olanda, acum ceva timp 2 cehi campioni mondiali la rafting. Noi, cei 6 romani, avem planuri mari dar cica nu avem voie pe unele trasee decat cu ghid. Si oricum avem putine zile libere.
O sa scriu peste cateva zile ce s-a intamplat si de ce Tatra arata acum ca dupa un adevarat cataclism.. Its unbelievable.. nu stiu, nu am cuvinte. Si din nou imi vin in minte inundatiile, si faptul ca slovacii din noiembrie pana acum au reusit sa faca un proiect cu vreo 50 de voluntari EVS si aproape 900 deja! voluntari care vin sa ajute pentru cate o saptamana-doua. Oare in Romania totul este mai greu..? Hm, am reusit sa gasesc semnul intrebarii pe tastatura. Tocmai acum.
Imi place aici, sunt oameni draguti, totusi vreau acasa. Nu am scris niciodata despre asta, sau despre cine mi-e dor, si nici nu o sa scriu, sper sa nu citeasca, haha, sunt o persoana orgolioasa, poate de asta.. si pentru ca nu e corect sa scriu asa, in public.. dar.. mi-e dor de.. cineva. Mi se pare ciudat cum a trecut atata timp fara sa-mi treaca prin cap ca ar fi posibil... ani? Oh my God. Ce-as baga un emoticon acuma. Dar pur si simplu mi se parea atat de imposibil. Poate asa o sa si fie. Acum nu mi se pare.. adica ba da, mi se pare imposibil. Ma gandesc ca nu merit asta. Nu e bine sa gandesc asa, stiu, stiu. Cred ca tocmai pentru ca e foarte important totul mi-a trebuit foarte mult curaj la un moment dat, doar ca sa ma gandesc ca e posibil. Parca as scrie despre cine stie ce. De fapt ar trebui sa fie simplu. Si daca nu e, nu-i nimic, Ill take the chance. Cred ca sunt obosita si scriu exact ce imi trece prin cap. Nu chiar totusi. Pentru ca daca ar fi asa ar fi exprimat mai frumos, nu asa sec. Mai bine ma opresc atunci. Oricum o sa sper si o sa ma conving pana la urma ca tu nu citesti asta. Cel putin nu acum, nu vara asta, nu toamna asta.. Nu citeste nimeni. Poate chiar o sa sterg bucata asta ca sa nu o citeasca nimeni.. sau o sa mai scriu pana se pierde printre altele. Oboseala asta. Am dormit mult totusi de cand am venit. Nu am chef de beri si de petreceri. Desi, cum ziceam, sunt suportabila, ba chiar ma inteleg bine cu astia. Totusi prefer somnul.

Cum ziceam, nu citeste nimeni. Aproape. Its ok. Tastatura asta, ce-as baga un smiley acuma.

Plec in lume

Azi am fost la revizie cu masina. In lumea barbatilor. :)) Iubesc Dacoservul. Cred ca Renault a bagat niste traininguri serioase in ei. Asa am auzit. Stiu cum sa se poarte cu clientii. Nu ca m-ar incalzi cu ceva sau ca m-as simti mai bine cand merg la revizie, da' oricum...
M-am intors din Crai, am strans corturile pe ploaie dar din fericire nu ne-a plouat foarte tare, decat putin la sfarsit. Turcii au fost draguti. Am primit chiar si 2 tricouri de la Ali, cica I am a very kind girl. Pai normal, I was symphatetic. El e general manager la un hotel in Turcia, si nu a stat niciodata la cort. Si dupa a doua noapte de stat la cort l-am ajutat sa obtina o camera la cabana, deci era cel mai fericit om. Se pare ca va fi un parteneriat de lunga durata, nu as fi crezut. Anul trecut am fost noi la ei... a fost o experienta extraordinara. Oamenii, locurile. Lapsiki, Canakkale, Troia, Assos, Tenedos (Bozcaada)...
Sa revin. Draga jurnalule, sambata am avut parte de o experienta unica (sper ca ultima, desi prima :). De joi, dinainte de a pleca din Bucuresti, ma dureau amigdalele, imi era frig si aveam dureri musculare. Un fel de raceala. Noaptea era cel mai rau. Totul a culminat cu ziua de sambata cand, dupa o ora de mers pe traseu, am zis "Imi pare rau, nu pot sa fac traseul azi." Am ramas mai in urma cu inca 2 care erau cam obositi, am mai urcat inca pe atat si apoi ne-am intors cu totii. Nu am putut. Nu conteaza motivele. Doar ca nu am putut urca. De fapt, cred ca sunt prea dura draga jurnalule. :)) Conteaza si motivele. Conteaza ca eram racita, ca aveam probleme cu amigdalele, ca eram racita si nu putusem sa mananc. Si totusi a trebuit sa zic "Nu pot sa fac asta." De fapt stiam de vineri ca n-o sa pot, cand am facut 2 ture cu bicicleta si am cazut lata.. aveam niste dureri musculare interesante. Imi pare rau ca nu m-am dus sambata pe traseu deci. Imi place mult de tot Piatra Craiului. Si asta m-a ambitionat, o sa fac mai mult sport..
Inca ceva. Un eveniment nefericit din tabara cu turcii. Am cumparat 8 litri de lapte care au fost pusi regulamentar la fiert. Asta am aflat dupa. Intr-o oala, pe care cineva a varsat-o. In prima zi nu am simtit nimic. Dar.. dupa un timp.. un miros de branza stricata infiorator.. si oamenii trebuia sa gateasca in zona aia. Eu nu ma puteam apropia. Am avut un miros asemanator in masina acum un an. Nu vreau sa-mi amintesc. Ce parfum suav. Si acum il simt. Yuk.
Asa. Deci maine plec in lume. In Slovacia. O luna. Acum o sa las netu'. Ce-i mult strica. Merg la somn si la facut bagaj. Nu stiu exact in ce ordine. Good bye cruel wwworld.

Antoine de Saint Exupery - o poveste

Iar daca unul dintre ei captura o vulpe a desertului, tanara inca si pe care o putea hrani cu mainile sale, o hranea. Sau gazele, cateodata, cand ele binevoiau sa nu moara.
Iar vulpea ii devenea in fiecare zi mai pretioasa, imbogatindu-se cu blana sa matasoasa si cu zburdalnicia ei si, mai ales, cu acea nevoie de hrana care cerea atat de imperios grija razboinicului. Iar acela traia din iluzia zadarnica de a transmite micului animal ceva din sine insusi, ca si cum el ar fi fost hranit si alcatuit din iubirea lui.

Apoi, intr-o zi, chemata de dragoste, vulpea fugea in desert, golind dintr-o data inima omului.
Pe unul dintre ei l-am vazut murind, dupa ce nu se aparase cu destula tarie in cursul unei ambuscade.
Si mi-a venit in minte, atunci cand am aflat de moartea lui, fraza misterioasa pe care o pronuntase dupa fuga vulpii, atunci cand tovarasii lui, ghicindu-i melancolia, ii sugerasera sa prinda o alta:

"E nevoie de prea multa rabdare, raspunsese el, nu pentru a o prinde, ci pentru a o iubi."

Antoine de Saint Exupery - "Citadela"

Muntele alb

In dupa-amiaza asta plec in Crai. Piatra Craiului adica. Din pacate de aseara mi-e ingrozitor de frig si sunt cam ametita, nu-mi dau seama exact de ce.
Acum mananc un mar. L-am gasit azi in rucsac, cand am inceput sa-mi fac bagajul. E cam de pe 25 iunie acolo. Au venit turcii aseara, sunt draguti, 7 baieti, da' obositi rau.. nu cat sa nu mearga in club noaptea, dar atat cat sa nu mearga azi in Crai, conform programului. Asa ca ei o sa vina maine. Eu ma duc totusi azi daca pot. O sa stau acolo pana pe 12.
Nu vreau sa scriu mult, nu am ce. Astazi sunt plictisitoare si fara ganduri profunde. Doar nevoi de baza. Vocabular la fel. Minim. Varza, brad, viezure. E marte retrograd, vorba lui RF. ;)
Dar merg in Crai, cel mai frumos munte din Romania. Destul de inaccesibil. Mai ales neinitiatilor. :P Abia astept. Nu ca as fi o mare sportiva. Anghelide, Scara de fier... ce vremuri. Anul trecut pe vremea asta. Si acum 2 ani. Exact pe vremea asta. Foc. Chitara. Dar suntem oameni mari, nu ne mai entuziasmam usor. Nu mai simtim mare lucru. Niste plictisiti.

O sa pun azi povestea din Citadela. Asa imi propun.

Astazi, despre romani, sanatatea lor, despre "femeia-sacosa" si altele

N-am mai scris de cateva zile. Dintr-o data mi-am dat seama ca as putea sa scriu orice imi trece prin cap, dar pe de alta parte sunt oameni care citesc. M-am speriat de caderea in banalitatea cotidiana si m-am oprit. Nu mi s-a parut ca as avea ceva foarte interesant de spus. Pana la urma, ar fi bine ca blogul asta sa se scrie automat in timp ce mergi pe strada si gandesti. Asa, ca un sir de ganduri.
Azi de dimineata cand am iesit din parcare, un batran cu carje tocmai trecea. Avea o punga in mana si cauta prin gunoaie. M-am gandit mult zilele astea la cati batrani cersesc in orasul asta sentimental. Mi-e mai mila de ei decat de copii. Mi-era rusine, da' am coborat si i-am dat niste bani. Nu stiu daca am facut-o pentru el sau ca sa ma simt eu mai bine. Cred totusi ca pentru el. Si m-a intrebat ce masina e, ca nici nu a auzit cand am iesit din parcare. M-am gandit ca e paralel. I-am zis simplu ca e Dacie. A zis:
"A! Vad ca e Sol*nza! Bravo. Nu o mai fabrica, nenorocitii, ca abia o nimerisera si era buna. Ce masina, tocmai potrivita. Lasa, fac L*gan acum, e urat, e mare, ce sa faci cu el? Si ce-i cu portbagajul ala? Ce pui in el?"
La care eu monosilabic
"Pai porcul, ca romanu'."
El:
"Pai da, acum la expozitie la Paris - va spun eu domnisoara ca sunt in tema, am lucrat in domeniul auto - de ce nu au vrut sa expuna L*ganul astia de la R*nault? Ca erau 3 exponate facute de R*nault. Nu cumva sa aiba succes."
Ma rog, nu stiu despre ce vorbea. Si am continuat discutia pe teme auto inca vreo 2 minute. Oricum, m-a uimit. Cu barba, la vreo 70 de ani, sarac. Mi-am adus aminte de batrana de la Ode*n, care cerseste, sta pe ciment si citeste D*lema. Cateodata ploua. Intr-o zi o prietena de-a mea cu mama ei treceau pe acolo si discutau de o formula chimica pe care nu si-o aduceau aminte, si le-a spus-o batrana. Fusese profesoara.

Si totusi, am un sentiment patriotic ciudat... iubesc tara asta... daca vreau, pot sa ma car, sa muncesc altundeva civilizat, "pe bani", dar oamenii, prietenii, familia sunt mai importanti deocamdata, si cred ca asa vor fi. Mai incerc aici deci...

Am fost de dimineata la medicul de familie. Era coada. Ca si ieri. Am plecat acasa, ca si ieri. Poate maine. Acolo, oamenii din sala de asteptare inchegau prietenii sincere si dezinteresate. Vorbeau evident despre necazuri, boli si ce grea e viata. Asta e, asta e nivelul de trai. Si cand am iesit, o cucoana tocmai zicea: "Ei, te obisnuiesti. Da' bolnavi sunt romanii dom'le, vai de capu' nostru." Ma rog, se poate, totusi toti murim in final. E adevarat ca suntem bolnavi, dar si ca nu ne tratam. Ma uit la mine, de cand trebuia sa incep tratamentul ala cu M*ldamin. Mi-e frica de doctori.
Apoi, am fost la dentist. Mi-a facut detartraj. Si floss, sau asa ceva. Martiriu. Daca stiam cum e, cred ca... Mi s-a parut infiorator. Am tinut pumnii stransi. Tare. :) Incep sa ma obisnuiesc.

Si, in final, venind de la piata, mi-am dat seama ca odata cu diversele responsabilitati toate devenim femeia-sacosa. Stiti voi, femeile alea care vin de la piata cu 2-3 sacose, sau chiar daca nu vin neaparat de la piata, au sacosa dupa ele si dimineata si seara. Glumesc. Nu sunt feminista. Sacosa e foarte utila. Mereu ai nevoie de ea. Feministele ma scot din sarite chiar. Extremism.

Acasa, totul ok. Tata tine cura de slabire. Credeam ca nu o sa vina niciodata clipa asta. A slabit mult si e fascinat si motivat, are sub 100. Zice "Oau, pot sa ma aplec." La tara, si-a turnat boroghina fierbinte pe picioare. Din greseala, desigur. A fost in concediu medical apoi. E arsura destul de grava, cumva deasupra adidasilor, dar e curajos. Mi-a venit in minte acum o imagine, cu tata cu lacrimi in ochi - singura data cand l-am vazut plangand, cand a cazut mama din prun, de la vreo 4 metri. Suna haios, mama scutura un prun. Si s-a rupt o craca. Si tata cand a vazut-o latita pe jos a inceput sa planga. Zicea "ce ma fac eu fara tine." Asta am aflat-o dupa, pentru ca pe mine nu m-au lasat sa merg acolo s-o vad pe mama lata. Eram mai mica.

Deci...imi place ca slabeste tata. Au inceput amandoi sa mai aiba grija de ei de cand cu Maria (sora mea mai mica, pe care au adoptat-o).. tre' sa se gandeasca si la viitor acum.

Acum merg sa mananc, apoi merg putin in parc, Maria e in parc si nu m-am mai jucat cu ea de mult. Apoi merg la gara sa o iau pe Vali si dupa, probabil, iesim la M*toare. Nu imi place sa stau in casa. Ma rog, cand nu aveam pasiunea asta pentru net veneam acasa doar ca sa dorm. Dar imi pare bine ca sunt asa, acum, si scriu un blog. In trecut nu as fi facut asta, pentru ca prefer oamenii. O sa treaca deci.

Gata, am plecat.

3 ore in Crai

Am plecat devreme azi si am ajuns in Crai pe la 2, dupa tot felul de cumparaturi. Am pus cu Monica 2 corturi in 20 de minute, ploua cu galeata, am descarcat tonele de bagaje din masina (a se citi "azi camion"). Ne-am innoroiat rau pe acolo, am asteptat sa vina ceilalti, a stat ploaia, am mancat... si am decis sa ma intorc in aceeasi zi, adica tot azi (oricum trebuie sa merg iar pe 6), nu aveam nimic la mine, nici macar un tricou sau periuta de dinti. Mi-ar fi placut sa stau seara pentru ca jumate din ei canta foarte frumos si mi-era dor de un foc de tabara dar.. a fost una din putinele dati cand am decis sa ma intorc pe lumina si nu noaptea. Nu stiu de ce, oricum n-am probleme daca merg noaptea. Dar... "cine nu se teme de nimic nu iubeste nimic" ...si a fost bine ca am plecat pentru ca pe la Ploiesti a fost o furtuna de nu mai vedeam pe unde e soseaua. Nu de alta dar noaptea ma plictisesc si consum energie ca sa nu ma ia somnu'. Ca sa nu mai vorbim de momentele de adanca reflectie de dupa 2 noaptea. Pe deasupra, mai devreme, cand vorbeam cu S*bin la telefon (a se citi: handsfree), prin Sinaia, imi sarisera doi caini in fata sa ma muste de placuta de inmatriculare cred. I-am evitat cu tact, si cu greu. Vocea la telefon a ramas neschimbata, am continuat conversatia, dar dupa i felt nervous.. s-a rezolvat cu niste muzica. Cred ca ii atrage culoarea masinii ca nu e prima data.
Deci.. mi-a parut rau ca nu am mai stat in Crai pentru ca trasee asa frumoase nu am facut nicaieri altundeva... Angh*lide, Sc*ra de fier... Dar sper sa am timp saptamana viitoare. Cand ascult melodii legate de munte ma gandesc mai mereu la Piatra Cra*ului. Muntele alb. :)
Inca ma gandesc la Magellan Hydra. Tristete adanca. Si ma gandesc cum imi vin banii din Croatia... Si la plecarea in T*tra... si la getting a job fast... Rabdare. Am.
Acum merg sa dorm. Programez si un vis. Unu' frumos. Normal.

Europa la l*ceu..

Azi mi-am luat banii pe Europa la l*ceu. Nu multi, da' m-am bucurat. Concursul s-a incheiat acum o luna jumate. Una din echipele pe care le-am consiliat (din Pucioasa) a luat premiul special pentru cea mai buna planificare. Nu e meritul meu dar m-am bucurat. De asemenea orele noastre de consiliere au adus regiunea Muntenia Sud pe locul 3 (din 7 regiuni ale Romaniei, asa cum s-a impartit acest proiect). Felicitari EST! Asta o scriu pt mine pentru ca prefer sa nu citeasca nimeni dintre cunoscuti, hehe. Ma rog, just in case.
Apoi am umblat vreo 4 ore pe jos. 16 circula pe la Iancului, pe linia lui 16 si 40 circula un 33 (?), in fine, n-am inteles nimic ieri. Pe la Hala Traian se lucreaza, sau asa ceva. Ma rog, sa fiu recunoscatoare deci ca se lucreaza. Si n-am mai vrut nici cu masina.. si imi place pe jos. Am fost pe la Asc*nt, Surm*nt, H*malaya... si... la H*malaya un Magellan Hydra cu 8.200 atat de... n-am cuvinte. N-o sa pot sa dorm noptile astea. Si e ultima. Poate reusesc sa fac cumva sa mi-o iau.
Dar nu mai pot.. numa' la ea ma gandesc. Cica e de oras da' merge si de munte dupa parerea mea.. Nu mai pot.. Aaaaaaaa! Vreau vreau vreau! :) In general nu-mi doresc prea mult lucruri.. dar ma bucur ca acum vreau atat de mult bicicleta asta.. Daca mi-o iau, pun 2 lanturi ca sa nu mi-o mai fure..
Oaaa.. e asa frumoasa.. I'm insane.
Gata, ies ca tre' sa merg la teatru. Iar.
"Daca iti doresti ceva, tot universul conspira la realizarea dorintei tale." Asta de ieri, de la "Alchim*stul". Mi-a placut piesa, doar ca ma asteptam sa nu zbiere atata. :(
Vreau Magellanu' alaaaaaaa...........