Masterul, vacutele, noii dinti ai lu' mama, Maria..

Da, o sa scriu putin si despre asta, despre master, pentru ca maine e ultima zi. "Putin" o sa scriu pentru ca mi-e somn. Mi-a placut cursul asta. Colegii i-au dat valoare. Si jumatate dintre profesori. Pacat ca se termina. Azi a trebuit (din nou) sa sustin un discurs in amfiteatrul unde facem cursurile, in fata colegilor.. care sunt toti mai in varsta, juristi, directori, psihologi, consultanti resurse umane. Am incercat sa pregatesc, dupa indicatii, discursul de acasa. Mi-am scris cateva randuri pe hartie. Am incercat sa le si retin dar.. degeaba. Si.. am ajuns in fata lor.
Si am zis "Da, ma pregatisem sa va vorbesc despre conflicte, despre solutionarea lor, despre cum impart doi copii o portocala.. dar colega noastra Dana zice ca ar trebui sa vorbesc despre ceva ce imi place, asa ca pot sa pun foaia deoparte.. m-am hotarat sa va vorbesc despre altceva." Cred ca, asa cum spunea Bogdan despre dezv*ltarea pers*nala si leadersh*p, e bine sa lucram pe "excelenta" si nu pe "perfectiune". Cred ca fara sa vreau incep sa fac asta. Deci.. hm, culmea, le-a placut. Evaluare pozitiva.. captatio benevolentiae.. etc.. etc. Da, poate si tema a fost interesanta. Le-am povestit o sesiune de la stagiul din Croatia in care i-am lasat pe participanti sa se desfasoare, sa pregateasca o activitate de o jumatate de ora. E mult de povestit, dar un joc in care jumatate din participanti sunt legati la ochi si se mizeaza pe alte simturi, pentru ca mai apoi debriefing-ul sa fie facut de.. participantul orb (din nastere), Irmgard, trebuie sa fie foarte interesant chiar si povestit. A fost emtionant acolo, si l-am povestit destul de expresiv si aici. Cred ca e o experienta care m-a marcat si poate o sa mai scriu despre asta. Asa cum poate fara sa-mi dau seama m-au marcat multe in Ukraina si Croatia. Ar fi bine sa le scriu candva, mi-am tot propus..
Deci.. tot despre ziua de azi.. dupa am fost cu Alex si Danutza (evident m-au asteptat 40 de minute ca pe o vedeta..) prin oras, sa mananc mai intai - frigarui sandwich de la Spring, sa manance si ei vreo 3 inghetate - by the way best ice-cream is at Sheriff's! clar! - apoi am fost sa vedem vacutzele de prin oras... ma bucur ca au aparut pentru ca orasul asta este prea trist pentru gustul meu boem. Asa.. doua la Patratul Militar National, una la Int*rSport.. pana le gasim pe toate mai e.. Si stationeaza. Pana in septembrie.
A, si dupa, surpriza! Am venit acasa, si am crezut ca mama face mishto de mine. Pentru ca azi si-a pus dintii. Si am ras cu ea juma de ora, ca arata exact ca o marmota. Noroc ca merge maine la tara, sa o vada si altii. Arata.. dintzos. Cred ca sunt cu vreo 3 mm mai jos. Saraca, sper sa o rezolve doctorul cand se intoarce, daca nu ii pilim noi. Si mama invelea ciocolata in staniol! Noroc ca e barbata si deocamdata se bucura ca are dinti. Deocamdata. Se mai uita si in oglinda, dar deocamdata nu se poate uita fara sa ne apuce pe toti rasul. Daca se uita in oglinda, rade ea. Daca se uita la noi, radem noi. E o stare de fapt. Totusi sper sa fie doar temporar. Sa o vedem duminica la parastas, cand o sa trebuiasca sa vorbim cu toata lumea. E o experienta interesanta. Eu o imbarbatez. Ce sa-i faci, ne obisnuim. Dar dupa sper sa ne dezobisnuim rapid, ca trebuie sa ii pileasca, sa faca ceva. Arata ca niste lopeti.. Deci peste o saptamana gasim alte solutii, ori dentistul, ori polizorul.
Mama si tata pleaca maine la tara, eu poimaine, si acolo o saptamana intreaga o sa facem o cura intensiva de "unii cu altii" pentru ca ne vedem prea rar. Acum o sa ne vedem o saptamana intreaga. Eu, bunica, Anca, tata, mama sii dintii ei si Maria fara dinti. Asteptam inca vreo 3 ani ca sa-i creasca, acum are niste ramasite. Lipsa de calciu.. Oricum acum totul e ok. Are 4 ani. Zice de mine ca "*** vine, mananca, pleaca, vine, mananca, doarme si pleaca." Ne vedem cam rar, ca eu nu prea sunt pe acasa sau cand sunt ea doarme. Nu pot sa zic ca ma solicita prea tare. Desi mama zice ca daca n-ar fi fost ideea mea, n-ar fi adoptat-o. N-as zice ca sunt super-intuitiva. Doar ca mie mi-era clar ca nu o sa mai vrea sa se desparta de ea, data fiind situatia. Cred ca am trecut cu totii prin niste momente extrem de grele (..cateodata separat). Dar merita. Acum, dupa tot ce mi s-a intamplat, as putea sa scriu un roman. Asa cred unii. Pentru mine toate s-au intamplat foarte natural, am avut si socuri, si momente de revolta, dar mi-am pastrat echilibrul. E ceva firesc. Si pentru ca am ajuns aici, desi deocamdata exista doar 2 persoane care citesc blogul, as vrea sa-mi cer scuze. Fata de toti prietenii mei care timp de 3-4 ani nu au stiut ca noi "suntem mai multi". Si care nu au stiut de Maria. Si pentru toate scuzele tampite gen "acasa la mine e dezordine, poate ne vedem in oras." Nu stiu daca am zis asta, dar eram pe-aproape. Nu am putut sa zic nimic nu pentru ca nu as fi avut incredere, ci din respect pentru persoanele implicate. Si mai ales pentru mama ei, a Mariei. Si am invatat sa tac. Si sa gandesc de doua ori inainte de a vorbi. Stiam asta si inainte, insa e altceva cand o practici atat de mult timp. Si mi-a fost greu pentru ca au fost prieteni foarte apropiati carora nu puteam sa le spun. Poate va linisteste faptul ca rudele noastre, verii, unchii, au aflat cam odata cu voi. Asta ne-a fost chiar si mai greu. Ei veneau si in vizita cateodata. Daca va intrebati mai mult, va rog sa ma intrebati personal. Nu ar fi nici o problema.
Suna asa de complicat acum cand pun pe hartie asta. La noi acasa totul a fost foarte natural, si o atmosfera extraordinara, mai ales in ultimul timp. Dar imi pare bine ca am scris-o si trebuia sa o fac. Ma mir ca am trecut de la una la alta asa. Acum trebuie sa merg sa dorm. Cred ca pot sa-mi programez si niste vise. Lucrez profesional.