Am revenit pe blog, umpic

nu-mi vine sa cred, de cand n-am mai scris.. cred ca nu am avut timp, si de fiecare data cand am vrut sa scriu eram cam trista, asa ca am preferat sa ma abtin.
draga jurnalule.
ai sa ma ierti. m-am gandit mai mult la ce cred ceilalti.
mi-am dat seama de ceva timp, pe de alta parte, ca tind spre un blog profesional, ca imi vine sa scriu chestii legate de serviciu, de lucrurile care mi se intampla acolo. in plus, in putinul timp liber am preferat sa pun poze pe flickr.
mai e ceva rau, si anume ca de cand blogger e legat de gmail, trebuie sa fii si pe gmail cu acelasi cont, si cum eu stau pe gmail, dar nu pe patratelu, mi-e greu sa tot intru si sa tot ies pentru blog. stiu, scuzee..
in seara asta am fost la teatru. a fost o piesa de teatru asa cum ma plangeam ca nu sunt filmele romanesti. filmele romanesti sunt preponderent de doua tipuri:
a. istorice
b. oglinda societatii
filmele de tipul a. sunt cumva ale lui sergiu nicolaescu cam toate. figuri istorice. filmele de tipul b. (un fel de "mergem pe acest drum inutil", cu accent pe inutil) sunt m_i_z_e_r_a_b_i_l_e.
dare to say different.
filmele de tipul b. se intampla in apartamente stramte, cu covoare orientale si bucatarii mici, sau in spitale (mizerabile, evident), sau pe strada (la fel). asta e: spitale, avorturi, saracia, mafia din ferentari ("furia", daca-mi aduc bine aminte), incultura, drama post-comunista.
ziceam zilele astea ca mi-ar placea sa vad un film romanesc care sa prezinte un alt punct de vedere, alte intamplari. autoironie, umor fin, patura de mijloc, ceva firesc, fara amprenta comunista.
piesa din seara asta asa a fost. se cheama "no one" si e despre niste baieti de cartier care vor sa-si faca o trupa.
am ras, am descoperit o gramada de clisee. adevarate. de exemplu, cum obisnuim sa ne certam (cu) prietenii, cum le stim intotdeauna noi cel mai bine pe toate, cum credem ca ni se cuvine totul, cum vrem sa ne impunem cu orice pret. in fine, ma opresc aici, mi-e somn..

vai, am scris mult. dar snt atatea de scris..