"Oda bucuriei"

“Un foarte interesant documentar, realizat de Piérre-Henry Salfati pentru canalul ‘Arte’, analizează posteritatea Simfoniei a IX-a de Beethoven, în special a celei de-a cincea şi ultime mişcări, faimoasa Odă a bucuriei. Ceea ce s-a întîmplat cu ea după moartea compozitorului, în 1827, i-a tulburat incontinuu somnul de veci, căci profesiunea lui de credinţă iluministă, într-o lume a libertăţii şi fraternităţii, a fost asezonată cu toate sosurile ideologice. Bismarck a făcut din Odă un cîntec de război lal Marii Germanii, Hitler a ales-o nu doar pentru Jocurile Olimpice din 1936, ci şi pentru a-şi serba propria aniversare, în 1937 (la pupitru: Furtwängler şi Richard Strauss). La Moscova, a devenit un imn de propoagandă marxistă. În timpul celui de-al Doilea Război, Pietro Mascagni a dirijat ‘a IX-a’ pentru Mussolini, în timp ce, la celălat capăt al lumii, ea îi îmbărbăta pe aviatorii kamikaze japonezi, iar în SUA devenise un imn mondial pentru pace. Oda bucuriei a însoţit toate visele de grandoare: s-a cîntat la înscăunarea solemnă a lui Mitterrand, ales preşedintele Franţei în 1981, dar şi la aceea a lui Ian Smith, preşedintele Rhodesiei segregaţioniste. A fost aleasă pentru a sărbători căderea Zidului Berlinului (Bernstein a dirijat o orchestră compusă din muzicieni din cele două Germanii), dar a servit şi ca fond muzical pentru tragediile de la Sarajevo. Oda bucuriei a fost folosită de toate utopiile şi în cele mai diverse împrejurări. Acum, în aranjamentul lui Herbert von Karajan, a fost decretată imnul oficial al Uniunii Europene.” (România literară, Nr. 12, 24 martie 2006)