Hijo de la luna

Un titlu poate fara legatura. Un post neinteresant. Chiar plictisitor.
Anul trecut, cand ma gandeam mult la R, nu am putut sa scriu despre el. As fi pus si poze. Nu am facut-o din respect, nu cred ca e prea placut sa vezi chestii despre tine publicate pe net. Tu, sau mai rau, cunoscutii tai. Oricum, poate e mai bine. Hmm.. Mi-e dor de el cateodata.
De data asta sunt la fel de criptica. Lucrurile care s-au intamplat anul asta erau imposibil de prevazut (chiar si de mine). Sambata seara am pus capat la ceva. Sau cel putin asa credeam (impreuna) ca facem. Aceeasi intrebare: "Ce facem? Nu stiu".
Din nou ceea ce scriu limiteaza mult tot ce simt sau imi trece prin cap. Mi-a spus ce gandea, si in mare cam asta gandeam si eu: "Avem asteptari, si nu e ok. Nu trebuie sa ne cream asteptari. Nu e corect. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu o sa suferim. Sunt prea multe variabile. Nu trebuie sa se intample ca data trecuta. Desi intr-adevar ne-am schimbat, mult. Am pierde prea multe, din nou... Nu putem spune acum cu exactitate ce se va intampla, dar trebuie sa..." Dar de ce scriu toate astea? "Trebuie sa..."?
Trebuie sa... Trebuie sa nu...
:)
De data asta, asa era. Trebuia sa. Si? Am fost trista a doua zi, ne-am luat ramas bun, si apoi.. Unele lucruri pur si simplu nu se rezolva cu "trebuie sa". Mi-a dat bip, m-a sunat de 2 ori ("Still do.."). Inclusiv un bip la 2 noaptea. "La ce te gandeai cand mi-ai dat bip?" "La tine". Desi intr-adevar incercam sa nu ne mai gandim asa mult.
Ce interesant.. ce ciudat se vad lucrurile din afara, ce usor imi e sa trec prin filtrul gandirii "mele" experientele altora. Si ce ciudat e cand iti dai seama ca sunt o multime de variabile, de factori, de lucruri care pur si simplu se intampla. Daca as scrie tot, ar suna chiar interesant. Nu pot schimba ceea ce simt. Poate doar o sa se schimbe de la sine. Cu timpul. Cel mai ciudat e ca vorbesc de viata mea aici. :)
Ieri am iesit cu Alex in parc. A fost foarte dragut, am vorbit despre o gramada de chestii. Al doilea telefon.. "Tot la bere? Nici n-am plecat bine si te-ai apucat de baut. Da' sper ca ai lasat masina acasa, nu? Cum esti?" "Cat se poate de bine." "A, adica nu se poate mai bine." "Nu, cat se poate de bine in situatia data. Se poate si mult mai rau. Dar tu?" "Nu stiu.. nu ma simt.. cum as fi crezut.." "Liber?" "Usurat.."
Mi-ar placea sa mergem la munte candva. Poate in mai. "Auzi, uite, poate vrei sa vii cu noi la munte prin mai. As friends, evident." "Mi-ar placea. Nu cred ca putem spune de acum ce vom fi." "Da, o sa vedem."
Acum incerc sa-mi regasesc prioritatile, sa ma concentrez la ce am de facut, sa ma bucur de vreme, sa vad partea buna a lucrurilor. Si, din nou, nu ma pot abtine sa nu zic.. "ce ciudat"
Maine, poate.. o sa vin, Val. Poate. E timpul. Mai sunt 3 saptamani pana la Pasti.