Thursday, September 01, 2005

Orice alegere inseamna o renuntare...

Am ales Romania. Am ales sa incerc sa-mi gasesc un loc de munca aici, am ales sa traiesc in Bucuresti. Am ales sa nu plec. Ieri seara eram fericita, am fost sa alerg in parc si era in jur de 23.30. Eram fericita pentru ca era liniste si intuneric. Si nu-mi era frica. Am ajuns in statie, in civilizatie, si o tipa a trecut pe langa mine si urla in telefon: "cu tine n-am nimic, am cu cumnata-ta. Sa-l lase pe barbati-miu in pace, ai auzit!?!" Am incercat sa nu bag in seama asta. Apoi, a venit "masculul". A inceput sa tipe si el la ea: "Fa, nu-ntelegi fa ca n-am pe nimeni. Esti nebuna fa!" etc, etc. Partea proasta e ca avea tentative de a o strange de gat si ii dadea picioare-n burta.

Hm. Nu stiu ce sa zic. Am avut o existenta linistita pana acum aici. Nici un incident major, "de capitala". Dar nu a fost niciodata acasa. Pentru mine acasa a insemnat la Perisani. Sarbatori. Familie. Prieteni. Traditii. Bunici ca-n povesti. ;( Acasa... Abia anul trecut au bagat telefon. Asfalt nu e. Din pacate acolo nu as avea cum sa locuiesc mai mult. Am vrut, intr-un timp cand credeam ca as putea fi profesor. N-as fi rezistat. Totusi, cumva, iubesc Bucurestiul. Aici sunt. Aici sunt multe.

Azi am iesit cu bicicleta. A lui Vali. Shadow 4000. Merge. I-am pus saua foarte sus. Imi place. Vreau la munte. Ma repet.
Cu bicicleta in jungla. Langa mine, s-au busit 2 masini. Un cretin. Un taxi era sa dea peste mine. Si ala cretin. Cauta cduri, sau asa ceva. Cred ca trebuie sa-mi cumpar casca. Ma bucuram ca pot sa zbor, si n-am avut unde. Ma bucuram ca nu mi-e frica de nimic. Hm, am avut nevoie de o foarte mare atentie. Nu am avut 2 zile cu experiente mai neplacute aici, "acasa". Aseara canta o pasare de-aia de noapte. Azi am avut un sentiment ciudat ca s-a intamplat ceva cu matusa (sora bunicii, care a murit). Am vrut sa o sun, da' n-am sunat. Apoi, telefonul la care am intrebat care-i faza cu firma.. Neoficial: "Directoarei de resurse umane i s-a parut ca tu vrei training, nu management de proiect, si a zis ca momentan nu avem nici un job pe ce vrei tu. M-am mirat si eu cand am auzit-o ca a zis asta." Eu vroiam jobul ala. Nici macar nu am insistat pe training. Il vroiam. Am fost absolut sincera la interviu. M-a intrebat cum ma vad in 5 ani. I-am spus ca nu am aspiratii gen cine stie ce functie de conducere, doar ca as vrea sa lucrez profesionist, sa stiu ce fac, si sa-mi placa. Cica trebuia sa zic ca ma vad profesionist "in firma dumneavoastra". WhatEVER! Azi am trimis niste cvuri. Nu mai pot. Vreau sa lucrez. Nici nu m-am apucat de dizertatie, dar nu conteaza. Vreau sa lucrez. Intr-o firma. Nu freelancer. Nu ong. Asa simt acum. Sectorul ong e pentru voluntariat. Pentru mine. Nu pentru 8 ore pe zi. Bine ca am iesit cu bicicleta. Ma simt inactiva. Ma plafonez.

Orice alegere inseamna o renuntare. Am ales Romania. Cu familie, cu prieteni, cu munte, cu mare, cu biserici, cu cetati, ruine, cu OAMENI MITOCANI SI FRUSTRATI. Am ales acasa. In Slovacia, cineva m-a intrebat cum se spune "I love you" in romana. I-am spus ca nu pot sa zic, sa o intrebe pe Carmen. Mi se parea ca isi pierde sensul.. Si am mai stiut ceva acolo. Ca nu poate exista cineva caruia sa-i spun ca il iubesc in nici o alta limba decat romana. Asa am simtit, poate e o prostie. Home is where your heart is. Romania. Si.. cand am postat "The Blower's Daughter", ma gandeam acasa. Nu acolo, in Slovacia. Stiu ca daca s-ar fi intamplat ceva acolo n-ar fi fost altceva decat o greseala.

Am divagat. Hm.. am ales Romania, o tara in care mi-as dori in fond un singur lucru: sa fie respectate drepturile omului. Libertatea personala. O tara in care nu te claxoneaza masina ca ii ingustezi drumul cu bicicleta. O tara in care nu se bat oamenii pe strada. Adica barbatii isi bat nevestele. O tara in care 50% din emisiunile TV sunt gen National Geographic si Explorer. O tara cu oameni civilizati si sosele.. asfaltate. O tara in care vara e vara si iarna iarna, asa, ca pe vremuri. O tara in care nu esti respins la un interviu doar ca "i S-A PARUT directoarei de HR ca tu AI VREA sa lucrezi pe training." Dar.. lasa. Asta e un lucru bun. Ma invata sa fiu mai sigura pe mine. Si imi pare rau. Imi pare rau ca sunt MAI MULTE lucruri pe care as vrea sa le fac in viata. Da, as vrea sa fac si training.

Azi, in trafic, pentru prima data, am folosit de mai multe ori cuvantul "Cacat!". Poate ca de nervi. Ceva bun de azi? Sunt fericita ca am terminat raportul ala, si ca mi-am trimis proiectul la negociere. Acum trebuie sa ma apuc de dizertatie.

Merg la somn. Am vrut sa scriu... mai lucrez un document pentru tata si apoi merg sa dorm. Vreau sa ma culc cel tarziu la 11, intr-o perioada puteam. O sa pot. Trebuie doar rabdare. Si, asa cum spunea Jean Michel, sa nu uitam ca orice alegere implica o renuntare. Si totusi.. eu nu renunt. Eu aleg.

Am dramatizat putin. Sunt doar putin dezamagita. In rest, am avut o seara minunata. Am fost la Ruine, am baut si juma de bere.. Imi place prezentul, chiar mai mult decat trecutul. Nu sunt depresiva, am avut o singura depresie in viata mea. Life is biiiiutiful.

- Je veux etre artiste...
- Oublie! oublie!

1 comment:

Anonymous said...

Sunt multe lucruri care ne deranjeaza, mai ales atunci cand traim intr-o tara cu OAMENI MITOCANI SI FRUSTRATI. Trebuie doar sa invatam din toate astea ceva bun, sa privim apoi inainte cu incredere si sa nu uitam de visele noastre.
Mergi inainte pe drumul asta, cu incredere si hotarare. Iti garantez ca vei gasi ceea ce cauti.