"Monoloagele vaginului"

Post-ul asta urma sa vina mai devreme sau mai tarziu nu? :)) Am vrut sa mergem la "Portretul lui Dorian Gray", dar nu mai erau bilete. Asa ca am fost la "Monoloagele vaginului", o piesa de care tot auzisem de la diversi prieteni. In Club A, 5 lei intrarea, cu 2 bonuri de consumatie pe care am baut 2 ginuri tonice.

O actrita foarte buna. "O masca. De Zorro. Nu! Venetiana.. De clovn? Sau mai bine de castraveti." Asa se intampla cand se joaca cu actorii "pe scena" si cand arata spre tine.

Si doar un pasaj din piesa, mai jos. Poate cel mai socant. Doua pasaje. Mie nu-mi plac textele "dure", dar cateodata lucrurile trebuie spuse asa. "Pudoare vs. ignoranta". Cam greu de citit. So don't read.

În timpul războiului din Iugoslavia au fost intervievate femei bosniace, din tabere şi centre de refugiaţi.

Între douăzeci şi şaptezeci de mii de femei au fost violate în plină Europă, ca tactică sistematică de război. E şocant cît de puţin s-a făcut pentru a opri asta. Dar, de fapt, în America, anul trecut au fost violate şapte sute de mii de femei şi, teoretic, în America nu e război.
Acest monolog e inspirat de povestea unei femei. Era musulmană, ca multe din femeile intervievate. În seara asta vorbim în numele acelei femei şi al femeilor extraordinare din Bosnia şi Kosovo.

VAGINUL MEU ERA SATUL MEU

Vaginul meu era cîmpia verde şi roz, pe care curgeau rîuri, vacile care mugeau, soarele care apunea ca un iubit dulce atingînd-o uşor, printre firele moi de grîu blond.
Am ceva între picioare. Nu ştiu ce e. Nu ştiu unde e. Nu pot să-l ating. Nu acum. Nu mai pot. De-atunci - nu.

Vaginul meu era vorbăreţ, nerăbdător, atîtea şi-atîtea cuvinte spunea, sporovăia, încerca mereu, nu se mai putea opri să spună, o, da, o, da.
Nu, de cînd visez că acolo e un animal mort, cusut înăuntru cu o undiţă neagră. Şi mirosul rău, de animal mort, nu se mai duce. Şi are gîtul tăiat şi sîngerează prin toate fustele mele de vară.
Vaginul meu cîntă toate cîntecele alea de fetişcană, care sună ca talanga de la gîtul caprelor, peste cîmpia sălbatică, toamna, cîntecele vaginului, cîntecele de-acasă ale vaginului.
Nu de cînd soldaţii au băgat în mine puşca aia lungă şi groasă. Aşa de rece, ţeava de oţel îmi anula bătăile inimii. Nu ştiam dacă voiau să tragă sau să mi-o înfigă în creierul care mi se învîrtea. Şase dintre ei, nişte monştri de doctori cu măşti negre, care băgau în mine şi sticle. Erau şi beţe la capătul unei mături.
Vaginul meu, înnotînd în apa rîului, apă curată vărsînd peste pietrele coapte de soare, piatră peste piatră, peste piatră, peste piatră, peste piatră...
Nu, de cînd am auzit cum se rupe pielea şi face ca o lămîie cînd o storci, nu, de cînd mi-a căzut în mînă o bucată din propriul meu vagin, o bucată dintr-o buză, acum partea dreaptă îmi lipseşte de tot.
Vaginul meu. Un sat pe apă, viu şi umed. Vaginul meu, oraşul meu natal.
Nu, de cînd au făcut-o pe rînd, şapte zile la rînd, mirosind a fecale şi carne afumată, şi-au lăsat sperma lor murdară în mine. M-am transformat într-un rîu de otravă şi puroi şi toate recoltele au murit şi peştii au murit.
Vaginul meu, un sat pe apă, viu şi umed.
L-au cotropit. L-au măcelărit.
Şi l-au ars.
Nu-l mai ating acum.
Nu primim musafiri.
Acum trăiesc în altă parte. Nu ştiu unde.

ERAM ACOLO, ÎN CAMERĂ

Eram acolo cînd vaginul ei s-a deschis.
Eram toţi acolo, mama ei, soţul ei şi cu mine,
Şi asistenta din Ucraina cu mîna ei toată
Acolo în vaginul ei pipăind şi cotrobăind cu mînuşa ei
De cauciuc, în timp ce vorbea cu noi aşa, ca-n fiecare zi
Ca şi cînd ar fi dat drumul unui robinet stricat .
Eram acolo în cameră cînd contracţiile
Au făcut-o să se tîrască în patru labe,
Au făcut-o să scoată gemete străine prin toţi porii
Şi tot acolo eram cînd, după ore de aşteptare, a ţipat deodată,
Sălbatic, cu braţele lovind aerul electric.
Eram acolo cînd vaginul ei s-a schimbat
Dintr-o gaură sexuală ruşinoasă
Într-un tunel arheologic, un vas sacru,
Un canal veneţian, o fîntînă adîncă şi era un copilaş ţintuit acolo, înăuntru,
Aşteptînd să fie salvat.
Am văzut culorile vaginului ei. Se schimbau.
Am văzut albastrul rănit, spart,
Roşul sîngeriu băşicîndu-se
Rozul gri, întunecat,
Am văzut sîngele ca transpiraţia de-a lungul marginilor
Am văzut lichidul alb-gălbui, rahatul, cheagurile,
năpădind prin toate găurile, împingînd tot mai tare, mai tare
am văzut prin gaură capul copilului
şuviţe de păr negru şi am văzut acolo, în spate
osul – o amintire tare şi rotundă,
în timp ce asistenta din Ucraina îşi întorcea şi-şi întorcea
mîna alunecoasă.
Eram acolo cînd amîndouă, mama ei şi cu mine,
Am ţinut-o de cîte un picior şi am deschis-o larg, împingînd
Cu toată puterea noastră împotriva puterii ei împingînd
Şi soţul ei care număra ferm: “unu, doi, trei”
Şi-i spunea să se concentreze, să se concentreze.
Ne-am uitat atunci în ea.
Nu ne-am putut dezlipi privirile din locul ăla.
Uităm de vagin
Altfel cum am putea explica
Lipsa noastră de uimire, lipsa mirării.
Eram acolo cînd doctorul
A intrat în ea cu lingurile alea ca Alice în Ţara Minunilor
Şi acolo, pe cînd vaginul ei a devenit o gură uriaşă în operaţie
Cîntînd din toate puterile;
Mai întîi micul cap, apoi braţul vînăt zvîcnind, apoi trupul înotînd cu repeziciune, înotînd
În braţele noastre înlăcrimate.
Eram acolo mai tîrziu, cînd m-am întors cu faţa la vaginul ei.
Stăteam acolo şi m-am lăsat în voia ochilor, era desfăcută, complet expusă
Mutilată, umflată şi ruptă,
Sîngerînd în mîinile doctorului
Care o cosea calm acolo.
Stăteam acolo şi deodată vaginul ei
A devenit o inimă uriaşă, pulsînd.
Inima e capabilă de sacrificiu.
La fel şi vaginul.
Inima e capabilă să ierte şi să refacă tot.
Îşi poate schimba forma şi ne poate lăsa înăuntrul ei.
Se poate mări ca să ne lase să ieşim.
La fel şi vaginul.
Poate simţi durerea noastră, se poate schimba pentru noi, poate muri pentru noi
Şi ne poate trimite sîngerînd, sîngerînd pentru noi în lumea asta amară şi miraculoasă.
Eram acolo în cameră.
Îmi amintesc.